luni, 30 iulie 2012

Iti meriti soarta fraere! /Victor Ciutacu

Dragă alegătorule, ai ieşit din casă duminică. Pe o căldură dementă, sahariană, în loc să stai ca bou' pe cur şi să zaci cu paiu-n gură la aer condiţionat, te-ai dus să-ţi exerciţi un drept fundamental. Fie că erai în concediu sau nu. Au murit oameni pentru ca tu să poţi face asta. Şi ai făcut-o, la ţol festiv sau în bikini. Ţara ta te-a întrebat, legal, ceva. Ai răspuns, la fel de legal, cu ştampila. Da sau nu, nici nu mai contează. Important e că ţie ţi-a păsat.

Să nu te simţi singur. Chiar n-ai de ce. Mai sunt vreo opt milioane de oameni la fel de frustraţi ca şi tine. Eşti parte integrantă a unei mulţimi de bizari. Şi ei, ceilalţi, simt că au fost de pomană la secţia de votare. Aţi tremurat şi v-aţi enervat de pomană. Implicarea şi spiritul civic chiar nu se mai poartă. Democraţia de tip nou nu funcţionează pe bază de majoritate, ci prin dictat politic extern. Până la urmă, votul vostru chiar nu mai contează. Dacă o fi contat vreodată. Sunteţi cetăţeni de rangul doi. Umăr la umăr, aţi fi o forţă. Dar nu funcţionaţi ca grup.
Eşti iritat, la fel ca încă vreo şapte milioane juma' de votanţi, că soarta ţi-e decisă prin dictate emise la Bruxelles, Berlin şi Budapesta. Că România nu e tratată de UE ca un stat cu drepturi egale. Că, până la urmă, rasa superioară hotărăşte pentru rasa inferioară. Chiar în momentul în care-ţi scriu, afli în direct la televizor că eşti complice la o lovitură de stat eşuată. Spre norocul tău, fiindcă suveranii au şi ei momentele lor de generozitate, o să te ierte că ai votat. Fiindcă faliile trebuie astupate. O va face el, constructorul suprem al neamului, până la sfârşitul mandatului său de preşedinte. Recâştigat cu larga susţinere populară de 12,5%. Crăpăturile din societate chiar se vor umple. Cu trupurile iniţiatorilor politici ai zisului puci. Nici nu-i greu. Autorităţile de forţă ale statului, pe care tu le plăteşti lunar din impozitele şi taxele care te cocoşează, sunt asmuţite la televizor să dea iama-n toţi care au avut tupeul să te cheme la vot. Uită ce-ai citit sau ai auzit până acum despre democraţie. Concepul ăsta e chiar demodat. Pluralismul de opinii şi toleranţa nu se mai numără printre pilonii societăţii de tip nou.
Ai contribuit financiar la realizarea unui recensământ naţional. Ţi-au bătut unii la uşă. Le-ai dat drumul în casă. Le-ai oferit o cafea. Le-ai răspuns la întrebări, unele extrem de personale, despre tine şi despre familia ta. Drept mulţumire pentru efort şi cheltuială, recensământul nu a putut fi validat. Or fi fost oamenii obosiţi. Cum să centralizezi şi să prelucrezi datele statistice, în era calculatorului, în doar nouă luni? Asta ai putea s-o faci tu, la tine-n firma privată. Sau în familiei, dacă ai chef să creşti copii pe vremurile astea. La stat e imposibil. Aşa că, pe banii tăi, ai rămas vecin pe listele electorale cu morţii din cimitir. Şi cu foarte mulţi vii care, de bine ce le-a fost aici, nici nu mai ştiu cum arată România. Şi bine fac. Eşti, statistic, egalul lor. În definitiv, ai faţă de mort cu loc de veci în străinătate. Îţi meriţi soarta, fraiere!



Bunica mi-a spus " voteaza-l pe cel care nu vrei sa iasa", iar eu am uitat...pacat

Cine se aseamana , se aduna!
Domn Basescu eu sunt unul din cei 7 mil. care a spus da.... te rog sa ma ierti, data viitoare am sa spun nu si conform spuselor bunicii mele sunt sigur ca vei "pleca" Acum ma duc sa ma uit la ANTENA 3 PA,pa,pa
  Persoanele din imagine sunt imaginare ( As vrea eu!)

Ca sa ma calmez

duminică, 1 iulie 2012

Pentru Andrei Năstase

Andrei Năstase, fiul cel mare al lui Adrian Năstase, a postat un mesaj pe pagina sa de Fecebook, chiar înainte să meargă să-şi viziteze tatăl la Penitenciarul Rahova. Tânărul îl compară pe fostul premier cu Moby Dick.

În opinia lui Andrei Năstase, tatăl său poate fi comparat cu Moby Dick, el fiind vânat pentru a-şi hrăni unii orgoliile. Cu toate acestea, Adrian Năstase "nu va fi vânatul la ospăţul pregătit pentru sărbătorirea presupusei victorii."
"Sunt multe motivele pentru care, având în vedere drama pe care o trăim, îmi vine în minte romanul Moby Dick, de Herman Melville. Sunt prezenţi toţi....marinarii, căpitanul şi mai ales duşmanul... Moby Dick. Părintele meu nu este un personaj de roman! Nu preşedintele Băsescu, nici alte caractere de pe corabia acestuia nu vor putea micşora statura politică şi umană a tatălui meu! (...) trăiesc azi, pe viu, scene din urmărirea şi vânarea balenei albe. Scopul vânătorii-orgoliul rănit, comandantul Ahab-il ştiţi, rezultatul niciunul. Spiritul tatălui meu nu poate fi închis, aşa cum orca albă nu a putut fi mâncată. La ospăţul pregătit pentru sărbătorirea presupusei victorii nu va participa vânatul. Ştiu că, pentru unii, tata este greu de digerat, dar pentru mulţi dintre ipoteticii meseni, dânsul este prea mare. În cei opt ani de vânătoare tatăl meu a luptat cu gloata de hăitaşi fără a pune genunchiul sau capul în pământ. Urmărit de oameni ce s-au ascuns în spatele instituţiilor şi-a asumat rolul de vânat politic. Predat de curând, nu pe tavă, ci pe targă (o mică adaptare istorică) tatăl meu continuă să-şi înfrunte urmăritorii. De ce?! Pentru că nu ei, ci istoria este cea care îi va conferi statutul.... trofeu sau Adrian Năstase", a scris Andrei Năstas
Eu, anonimul , care a avut onoarea să te cunoască ştie acest fapt. şi spune ai dreptate! Maneliştii, golden blitzştii , bambuiştii, ebaiştii, băsiştii, blagiştii, fluturiştii, şi udriştii spun nu! Nici căcatul ultimilor nu este bun pentru agricultură,. Istoria ne-o va dovedi, vezi "Antonscu"

Pagini