duminică, 26 iulie 2015
sâmbătă, 25 iulie 2015
luni, 20 iulie 2015
Violeaz-o pe mă-ta cinci minute, mă, psihopatule! Sigur o să-i placă! MA ALATUR !
M-am gândit, mă, rataţilor, dacă are rost să vă vorbesc frumos, omeneşte. Dar, n-are. Vouă, mă, violatorilor, am să vă vorbesc exact aşa cum sunteţi învăţaţi în nenorocirea aia de cotlon din Văleni în care vă zbateţi şi acum. Am să vă vorbesc pe înţelesul vostru de progenituri degratate genetic, de golănaşi jerpeliţi veniţi din familii în care rasa umană nu mai există de multă vreme în stare pură. Nu mai există din pricina alcoolului şi a prostiei care v-au intrat, din străbuni, în sângele ăla de violatori. M-am gândit dacă are rost să vă explic logic ceva, ca să înţelegeţi şi voi, masculilor feroce din mizeria aia de sat din Vaslui unde v-au fătat mămucile voastre (la care revin imediat), ce crimă aţi făcut. Dacă are sens să vă spun argumentat pe lege, pe tratate psihiatrice, pe manuale despre cei şapte ani de-acasă câtă groază şi scârbă de viaţă aţi injectat în sufletul şi în mintea unei femei, pe care aţi violat-o în grup, cu orele, mă, animalelor! M-am gândit, mă, viermilor, care doar printr-o eroare genetică de neexplicat semănaţi cu noi, oamenii, dacă ar trebui să vă vorbesc despre credinţă, despre păcatul îngrozitor pe care l-aţi făcut nu doar în faţa unei sărmane pe care aţi nenorocit-o pe viaţă. Dar şi în faţa unui Dumnezeu, despre care am convingerea că îi va fi până şi Lui silă să vă mai judece. M-am gândit, mă, psihopaţilor, să vă întreb ce, dracu, înţelegeţi voi la slujbele de duminică, la care aud că vă duceţi ca nişte adevăraţi oameni credincioşi de la ţară, aşa cum vă duceţi şi la violat. M-am gândit să vorbesc cu voi despre şcoală, despre ce naiba aţi învăţat, mă, jegoşilor, până la 18, 20, 23 de ani? Ce-aţi văzut, mă, la nenorociţii ăia de profesori care v-au „educat” şi v-au trecut clasa atâţia ani? Ani în care am convingerea că aţi fost la fel de animale ca şi acum. Ani în care dascălii ăia plătiţi din banii mei să vă înveţe pe voi, mă, idioţilor, măcar să vă scrieţi numele, s-au făcut că nu văd ce loaze sunteţi. Ce criminali în serie vă pregătiţi să deveniţi. S-au făcut că nu văd pentru că, Dumnezeule!, voi sunteţi copiii ăia din familii de gospodari, nu? Voi sunteţi băieţii ăia buni, cu maşini şi case mari în sat, nu? Voi sunteţi stâlpii satului ăla blestemat, care aţi furat ceva prin Germania, v-aţi întors acasă cu doi euro şi v-a explodat masculinitatea în voi, nu? Mamele voastre sunt ţaţele alea cu feţele tâmpe, urâte şi proaste ca dracu, întinse de tot satul, nu? Până au rămas gravide cu voi şi le-au luat nişte alcoolici, pe care i-au păcălit că sunteţi odraselele lor, nu? Mămicile voastre sunt toantele alea care-şi puneau fusta aia bună pe ele şi baticul legat în vârful capului şi alergau la şcolile voastre ratate, cu găinile tăiate, pârlite şi înfăşurate-n ziare, ca să-i ducă ceva bun lu’ doamna profesoara, nu? Aşa, ca să vă-nţelegeţi cu toţii frumos acolo, ca-ntre oameni gospodari de la ţară, să terminaţi şi voi câteva clase, mă, violatorilor! Voi sunteţi găşculiţa aia de şapte bărbaţi vânjoşi, masculii-masculilor, taurii comunali, viitorul satului ăla de rahat în care trăiţi, nu? Voi sunteţi visul oricărei târfuliţe de pe uliţă, născute şi ea, ca şi voi şapte, din violuri şi incesturi, nu? Voi sunteţi vedetele uliţei, tati, ăia care f... tot ce prind, ăia care îşi trag tot timpul câte o gagică oficială, pe care şi-o aleg după cât de proastă şi de uşuratică e, nu? C-aşa-i frumos în satul ăla cu mulţi depravaţi în care v-aţi născut voi, mă, violatorilor, nu-i aşa? Aşa ştiţi voi şi distrusele cu care credeţi voi că vă iubiţi că trăiesc oamenii normali, nu? Aşa faceţi voi judecăţile, mă, puşcăriaşilor (pentru că aţi fost şi fiţi sigur că veţi mai fi foarte curând nişte puşcăriaşi!), în mizeria aia de sat în care locuiţi: după câte femei puteţi viola, după cât de alcoolici sunteţi, după cât de mult puteţi fura, după cât de tare vă bateţi femeile, după câtă prostie emanaţi prin toţi porii, după cât de tari sunteţi în gură voi cu mamele şi cu gaşca voastră de rataţi! Voi sunteţi şmecherii lumii, mă, violatorilor, în creierele voastre spălate de spirt filtrat prin pâine, nu? M-am gândit, mă, scursurilor, să vă spun că aţi făcut unul dintre cele mai oribile lucruri pe care le poate face un om lăsat chiar şi degeaba pe pământ. M-am gândit să vă spun că absolut nimic din lumea asta nu poate explica şi scuza ferocitatea, desfrâul, demenţa cu care voi, şapte animale cât uşa de mari, aţi prins o fată firavă, aţi sechestrat-o şi aţi vioalt-o ca ultimii criminali care înfundă puşcăriile lumii. Cum aţi putut, mă, târâturelor, s-o auziţi cum vă imploră să n-o mai umiliţi, iar voi să continuaţi? Cum aţi putut, mă, terminaţilor, să o vedeţi cum leşină de două ori, în timp ce voi o violaţi? Cum aţi putut, mă, degeneraţilor, să turnaţi alcool peste trupul fetei care ajunsese, atunci, un cadavru în mâinile voastre infecte? M-am gândit, mă, mizerabilor, să vă explic că nici fata aceea şi nicio altă femeie normală din lumea asta nu-şi doresc ca bărbaţii din jurul lor să le violeze. M-am gândit să vă spun că ceea ce aţi făcut voi cu mămicile voastre proaste şi găşculiţa voastră de masculi şi târfuliţe din sat, după ce aţi violat-o ca nişte sadici pe copila aceea, este mai mizerabil decât fapta pentru care sunteţi, acum, judecaţi. M-am gândit să vă explic, mă, violatorilor, că voi nu mai meritaţi să ieşiţi vreodată din puşcării, pentru că îmi e foarte clar că n-aveţi nicio şansă să vă recuperaţi, fiind crescuţi de nişte părinţi care cred că violul e ceva mişto, că voi n-aveţi nicio vină, că amărâta aia de care v-aţi bătut joc e de vină, că şi-a căutat-o ea cu lumânarea, că, Dumnezeule!, voi aţi fost atraşi într-o capcană de aia pe care aţi violat-o până a rămas inconştientă. M-am gândit să vă spun că n-ar trebui să mai ieşiţi vreodată din beciurile temniţelor, numai pentru că n-ar mai trebui să fiţi lăsaţi să priviţi, nu doar să atingeţi vreodată o femeie. M-am gândit, mă, viermilor, să vă spun ce înseamnă să fii cu adevărat un bărbat, să fii cu adevărat un om. M-am gândit să vă spun multe, mă, bestiilor, dar cred că n-are rost. Sunteţi prea proşti şi odioşi ca să pricepeţi ceva. Ce pot să vă promit e că n-o să scăpaţi! N-o să scăpaţi nici dacă va fi să facem noi, oamenii normali, dreptate până la capăt cu voi. N-o să scăpaţi de înfundat pe viaţă puşcăriile, nici dacă va fi să schimbăm toate legile ţării ăsteia în care noi vrem să trăim ca nişte oameni normali, în care noi vrem să ne creştem copiii printre valori, nu printre violatori! N-o să scăpaţi, mă, descreieraţilor, nici acolo unde o să fiţi aruncaţi! Pentru că-n beciurile de după gratii, mă, rataţilor, o să vă îndeplinească golanii de golani, ăia care voi nu sunteţi, toate dorinţele voastre sexuale bolnave de progenituri făcute la băutură. P.S. 1: "Stimaţi" procurori şi judecători care aţi considerat că cei şapte violatori - care ar trebui pedepsiţi şi pentru crimă, distrugând pe veci viaţa unei tinere - trebuie judecaţi în libertate, pentru dumneavoastră am doar câteva cuvinte: nici voi n-o să scăpaţi! P.S. 2: Mesaj pentru cei şapte violatori - Burada Silviu (21 ani), Avadanei Silviu (22 ani), Bolboceanu Petrică (23 ani), Burlacu Paul Andrei (28 ani), Surleac Ioan (20 ani), Rotaru Alin Dumitru (18 ani) şi Boicu Ionuţ Bogdan (21 ani). Mă, bestiilor, ştim că vă pasionează Facebook-ul, aşa că ne-am gândit să vă arătăm noi, oamenii care vrem să trăim normal, cum se face, cu adevărat, dreptate. Pentru voi am pregătit special nişte mesaje pe Facebook. Le puteţi găsi căutând aici #violulecrima
vineri, 17 iulie 2015
joi, 16 iulie 2015
Nu vi se pare cunoscuta situatia ?
Pilotii orbi”, de Mircea Eliade, 1937
Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Că s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor
alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916-1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor. Dar cred cã este o crimã care nu va mai putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern.
Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei:
pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai
grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.
Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nostru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte. Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state
glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria
stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de aceea capitalã: instinctul statal.
Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Că s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor
alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916-1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor. Dar cred cã este o crimã care nu va mai putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern.
Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei:
pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai
grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.
Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nostru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte. Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state
glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria
stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de aceea capitalã: instinctul statal.
Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam.
Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la
milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze.
Sã amintim numai câteva fapte si vom întelege de când ne conduc pilotii orbi.
Cel dintâi lucru pe care l-au fãcut iugoslavii dupã rãzboi a fost sã colonizeze Banatul românesc aducând în masã de-a lungul frontierei cele mai pure elemente sârbesti. Iugoslavii, atunci ca si acum, erau departe de a avea linistea si coheziunea politicã pe care am fi putut-o avea noi: problema croatã izbucnise cu violentã. Cu toate acestea, stiind cã adevãrata granitã nu e cea însemnatã pe hãrti, ci limita pânã unde se poate întinde un neam (Nae Ionescu) – au fãcut tot ce le-a stat în putintã ca sã deznationalizeze judetele românesti. Si se pare cã au reusit. În orice caz, acum, la granita Banatului, stau masive colonizãri sârbesti, sate care nu existau la conferinta pãcii….
La “plebiscitul” din 1918-1919, toate satele svãbesti au votat alipirea la România Mare. S-a obtinut astfel o impresionantã majoritate. Nici un guvern român n-a fãcut, însã, nimic pentru aceste elemente germanice,
singurii aliati sinceri pe care i-am fi putut avea ca sã contrabalansãm elementele maghiare. Dimpotrivã, de la unire încoace sasii si svabii au fost necontenit umiliti – iar ungurii favorizati. (Ce imbecil complex de
inferioritate am dovedit, fiindu-ne teamã de unguri!)
În 1918 sasii nu se întelegeau cu svabii. Am fi putut profita de aceste neîntelegeri. N-am profitat. Dimpotrivã, am fãcut tot ce ne-a stat în putintã ca sã accelerãm unirea tuturor elementelor germanice. Si astãzi, sasii si svabii sunt uniti – si sunt împotriva noastrã.
Ungurii au colonizat granita încã din 1920, desi si astãzi se gãsesc înapoia acestei centuri de fier nu stiu câte sute de mii de români. Noi n-aveam nevoie de colonizãri, pentru cã toate satele de pe frontierã sunt
românesti. În schimb, am stat cu mâinile în sân si am privit cum se întãreste elementul evreiesc în orasele din Transilvania, cum Deva s-a maghiarizat complet, cum Tara Oasului s-a pãrãginit, cum s-au fãcut colonizãri de plugari evrei în Maramures, cum au trecut pãdurile din Maramures si Bucovina în mâna evreilor si maghiarilor etc., etc.
Cei 10.000 de tãrani români veniti din Ungaria continuã sã moarã de foame. Am luat sate de români din Banat si am colonizat Cadrilaterul – în loc sã pãstrãm pe bãnãteni acolo unde sunt si sã aducem la frontiera bulgarã numai macedoneni, singurii care rãspund la cutit cu toporul si la insulte cu carabina. Astãzi româncele bãnãtene cersesc în Balcic…
Dintre toate minoritãtile noastre, în afarã de armeni, numai turcii erau cei mai inofensivi; i-am lãsat sã plece. Pãmânturile lor, în bunã parte, au intrat în stãpânirea bulgarilor. Bazargicul este complet bulgarizat.
Ceva mai mult. Am lãsat pe bulgari sã-si cumpere si sã cultive pãmânt pânã la Gurile Dunãrii. Pilotii orbi s-au fãcut unealta celei mai înspãimântãtoare crime împotriva fiintei statului românesc: înaintarea elementului slav din josul Dunãrii spre Deltã si Basarabia.
N-a fost un singur om politic român care sã înteleagã cã ultima noastrã nãdejde, asa cum suntem înconjurati de oceanul slav, este sã ne împotrivim cu toate puterile unirii slavilor dunãreni cu slavii din Basarabia. În loc sã alungãm elementul bulgãresc din întreaga Dobroge – noi am colonizat pur si simplu Gurile Dunãrii cu grãdinari bulgari.
În acelasi timp, pilotii orbi au deschis larg portile Bucovinei si Basarabiei. De la rãzboi încoace, evreii au cotropit satele Maramuresului si Bucovinei si au obtinut majoritatea absolutã în toate orasele Basarabiei. Ceva mai grav: rutenii s-au coborât de-a lungul Basarabiei si astãzi mai au foarte putin sã-si dea mâna cu bulgarii care au suit pe Dunãre. Reni este punctul de unire a celor douã populatii slave – pe pãmânt românesc.
Imediat dupã rãzboi, în Basarabia românii reprezentau 68% din populatie. Astãzi, dupã statisticile oficiale, ei sunt numai 51%. Elitele politice românesti, în loc sã se intereseze de-aproape de problema
Ucrainei prin încurajarea agitatiilor separatiste – asa cum au fãcut guvernele austriece
pânã la rãzboi, încurajând sistematic pe ruteni ca sã loveascã în români si în poloni – s-au multumit sã tolereze întinderea ucrainienilor nu numai în Bucovina, dar si în Basarabia.
În anul 1848, rutenii din Galitia revendicau o parte din Bucovina pentru provincia lor (Galitia), care ar fi trebuit sã devinã semi-autonomã în reorganizarea Austriei pe baze federale (planul Palacki). Românii
bucovineni de atunci au stiut sã se apere (în Constituanta austriacã de la Kremsir). Dar rutenii, dupã rãzboiul cel mare, au gãsit un neasteptat aliat în pilotii orbi ai României care, în loc sã lupte pentru revendicãrile
ucrainiene dincolo de Nistru (crearea statului-tampon Ucraina) si-au arãtat prietenia fatã de acesti slavi lãsându-i sã se înmulteascã peste mãsurã în Bucovina si sã coboare cât mai jos în Basarabia. Astãzi, un savant ucrainean de la universitatea din Varsovia, refugiat politic, expune la seminarul de geografie din Berlin hãrti ale viitorului stat ucrainean în care se gãsesc înglobate Bucovina si Basarabia. Nãdãjduiesc cã la ceasul când stiu lucrurile acestea, prietenul care mi-a atras atentia asupra hãrtilor profesorului ucrainean (profesor la universitatea din Varsovia) a izbutit sã le fotografieze pe toate – pentru ca sã facem amândoi dovada, dacã va fi nevoie.
Inutil sã mai continui.
Si am fost stãpânit de acest înspãimântãtor sentiment al inutilitãtii în tot timpul cât am scris paginile de fatã. Stiu foarte bine cã ele nu vor avea nici o urmare. Stiu foarte bine cã evreii vor tipa cã sunt antisemit, iar democratii cã sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administratia” e proastã – iar altii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãtilor. Ca si când aceleasi tratate l+au putut împiedica pe Kemal Pasa sã rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia. Ca si când iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte 10 sate pe an. Ca si când ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!
Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãtilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura si ajutându-le sã-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai stie ce înseamnã un stat, nu mai vede.
Pe mine nu mã supãrã când aud evreii tipând: “antisemitism”, “ fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, îsi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã
risipind atâta inteligentã si atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive – si, în ceea ce mã priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.
Tristetea si spaima mea îsi au, însã, izvorul în altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã-n mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi joc si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneste, cã în Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, cã pier satele românesti, cã se schimbã fata oraselor – ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protectia muncii nationale.
Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitând, sãracii, cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si
nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru o datã cu introducerea secarei (la sfârsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit
apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere),
austriecii în Ardeal si “cultura” în Principate au adus sifilisul.
Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã. Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi de peste ca sã nu scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e
Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la
milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze.
Sã amintim numai câteva fapte si vom întelege de când ne conduc pilotii orbi.
Cel dintâi lucru pe care l-au fãcut iugoslavii dupã rãzboi a fost sã colonizeze Banatul românesc aducând în masã de-a lungul frontierei cele mai pure elemente sârbesti. Iugoslavii, atunci ca si acum, erau departe de a avea linistea si coheziunea politicã pe care am fi putut-o avea noi: problema croatã izbucnise cu violentã. Cu toate acestea, stiind cã adevãrata granitã nu e cea însemnatã pe hãrti, ci limita pânã unde se poate întinde un neam (Nae Ionescu) – au fãcut tot ce le-a stat în putintã ca sã deznationalizeze judetele românesti. Si se pare cã au reusit. În orice caz, acum, la granita Banatului, stau masive colonizãri sârbesti, sate care nu existau la conferinta pãcii….
La “plebiscitul” din 1918-1919, toate satele svãbesti au votat alipirea la România Mare. S-a obtinut astfel o impresionantã majoritate. Nici un guvern român n-a fãcut, însã, nimic pentru aceste elemente germanice,
singurii aliati sinceri pe care i-am fi putut avea ca sã contrabalansãm elementele maghiare. Dimpotrivã, de la unire încoace sasii si svabii au fost necontenit umiliti – iar ungurii favorizati. (Ce imbecil complex de
inferioritate am dovedit, fiindu-ne teamã de unguri!)
În 1918 sasii nu se întelegeau cu svabii. Am fi putut profita de aceste neîntelegeri. N-am profitat. Dimpotrivã, am fãcut tot ce ne-a stat în putintã ca sã accelerãm unirea tuturor elementelor germanice. Si astãzi, sasii si svabii sunt uniti – si sunt împotriva noastrã.
Ungurii au colonizat granita încã din 1920, desi si astãzi se gãsesc înapoia acestei centuri de fier nu stiu câte sute de mii de români. Noi n-aveam nevoie de colonizãri, pentru cã toate satele de pe frontierã sunt
românesti. În schimb, am stat cu mâinile în sân si am privit cum se întãreste elementul evreiesc în orasele din Transilvania, cum Deva s-a maghiarizat complet, cum Tara Oasului s-a pãrãginit, cum s-au fãcut colonizãri de plugari evrei în Maramures, cum au trecut pãdurile din Maramures si Bucovina în mâna evreilor si maghiarilor etc., etc.
Cei 10.000 de tãrani români veniti din Ungaria continuã sã moarã de foame. Am luat sate de români din Banat si am colonizat Cadrilaterul – în loc sã pãstrãm pe bãnãteni acolo unde sunt si sã aducem la frontiera bulgarã numai macedoneni, singurii care rãspund la cutit cu toporul si la insulte cu carabina. Astãzi româncele bãnãtene cersesc în Balcic…
Dintre toate minoritãtile noastre, în afarã de armeni, numai turcii erau cei mai inofensivi; i-am lãsat sã plece. Pãmânturile lor, în bunã parte, au intrat în stãpânirea bulgarilor. Bazargicul este complet bulgarizat.
Ceva mai mult. Am lãsat pe bulgari sã-si cumpere si sã cultive pãmânt pânã la Gurile Dunãrii. Pilotii orbi s-au fãcut unealta celei mai înspãimântãtoare crime împotriva fiintei statului românesc: înaintarea elementului slav din josul Dunãrii spre Deltã si Basarabia.
N-a fost un singur om politic român care sã înteleagã cã ultima noastrã nãdejde, asa cum suntem înconjurati de oceanul slav, este sã ne împotrivim cu toate puterile unirii slavilor dunãreni cu slavii din Basarabia. În loc sã alungãm elementul bulgãresc din întreaga Dobroge – noi am colonizat pur si simplu Gurile Dunãrii cu grãdinari bulgari.
În acelasi timp, pilotii orbi au deschis larg portile Bucovinei si Basarabiei. De la rãzboi încoace, evreii au cotropit satele Maramuresului si Bucovinei si au obtinut majoritatea absolutã în toate orasele Basarabiei. Ceva mai grav: rutenii s-au coborât de-a lungul Basarabiei si astãzi mai au foarte putin sã-si dea mâna cu bulgarii care au suit pe Dunãre. Reni este punctul de unire a celor douã populatii slave – pe pãmânt românesc.
Imediat dupã rãzboi, în Basarabia românii reprezentau 68% din populatie. Astãzi, dupã statisticile oficiale, ei sunt numai 51%. Elitele politice românesti, în loc sã se intereseze de-aproape de problema
Ucrainei prin încurajarea agitatiilor separatiste – asa cum au fãcut guvernele austriece
pânã la rãzboi, încurajând sistematic pe ruteni ca sã loveascã în români si în poloni – s-au multumit sã tolereze întinderea ucrainienilor nu numai în Bucovina, dar si în Basarabia.
În anul 1848, rutenii din Galitia revendicau o parte din Bucovina pentru provincia lor (Galitia), care ar fi trebuit sã devinã semi-autonomã în reorganizarea Austriei pe baze federale (planul Palacki). Românii
bucovineni de atunci au stiut sã se apere (în Constituanta austriacã de la Kremsir). Dar rutenii, dupã rãzboiul cel mare, au gãsit un neasteptat aliat în pilotii orbi ai României care, în loc sã lupte pentru revendicãrile
ucrainiene dincolo de Nistru (crearea statului-tampon Ucraina) si-au arãtat prietenia fatã de acesti slavi lãsându-i sã se înmulteascã peste mãsurã în Bucovina si sã coboare cât mai jos în Basarabia. Astãzi, un savant ucrainean de la universitatea din Varsovia, refugiat politic, expune la seminarul de geografie din Berlin hãrti ale viitorului stat ucrainean în care se gãsesc înglobate Bucovina si Basarabia. Nãdãjduiesc cã la ceasul când stiu lucrurile acestea, prietenul care mi-a atras atentia asupra hãrtilor profesorului ucrainean (profesor la universitatea din Varsovia) a izbutit sã le fotografieze pe toate – pentru ca sã facem amândoi dovada, dacã va fi nevoie.
Inutil sã mai continui.
Si am fost stãpânit de acest înspãimântãtor sentiment al inutilitãtii în tot timpul cât am scris paginile de fatã. Stiu foarte bine cã ele nu vor avea nici o urmare. Stiu foarte bine cã evreii vor tipa cã sunt antisemit, iar democratii cã sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administratia” e proastã – iar altii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãtilor. Ca si când aceleasi tratate l+au putut împiedica pe Kemal Pasa sã rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia. Ca si când iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte 10 sate pe an. Ca si când ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!
Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãtilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura si ajutându-le sã-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai stie ce înseamnã un stat, nu mai vede.
Pe mine nu mã supãrã când aud evreii tipând: “antisemitism”, “ fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, îsi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã
risipind atâta inteligentã si atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive – si, în ceea ce mã priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.
Tristetea si spaima mea îsi au, însã, izvorul în altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã-n mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi joc si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneste, cã în Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, cã pier satele românesti, cã se schimbã fata oraselor – ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protectia muncii nationale.
Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitând, sãracii, cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si
nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru o datã cu introducerea secarei (la sfârsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit
apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere),
austriecii în Ardeal si “cultura” în Principate au adus sifilisul.
Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã. Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi de peste ca sã nu scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e
seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane pe medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.
Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peste, fructe si care bea vin în loc de tuicã. Noi n-am înteles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau ca rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “tinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul
sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.
...Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã,
asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.
Uneori, când sunt bine dispusi, îti spun cã nu are importantã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã asa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza tara cu englezi, cãci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitãtile unor oameni strãini - nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…
Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peste, fructe si care bea vin în loc de tuicã. Noi n-am înteles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau ca rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “tinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul
sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.
...Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã,
asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.
Uneori, când sunt bine dispusi, îti spun cã nu are importantã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã asa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza tara cu englezi, cãci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitãtile unor oameni strãini - nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…
Că pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.
Mircea Eliade; articol apãrut în Vremea, nr. 505, 19 septembrie 1937.
Mircea Eliade; articol apãrut în Vremea, nr. 505, 19 septembrie 1937.
marți, 7 iulie 2015
VITAMINE
|
Vitamina
|
Rol fiziologic
|
Surse
|
|
A
|
cresterea si
repararea tesuturilor uzate, intretinerea pielii, protejeaza mucoasele
bucala, nazala, protejeaza organismul impotriva poluantilor, intervine in
dezvoltarea oaselor si a dintilor
|
lapte, oua, untura
si ficat de peste, legume colorate (rosii, morcovi)
|
|
B1
|
producerea de
energie in ciclurile metabolice, ajuta digerarea carbohidratilor; esentiala
in buna functionare a sistemului nervos, a muschilor, a inimii, creste pofta
de mancare
|
carne, legume, paine
integrala, lapte, oua, fructe, legume uscate
|
|
B2
|
necesara pentru
metabolismul carbohidratilor, al lipidelor si al proteinelor, pentru formarea
nticorpilor i a eritrocitelor, mentinerea acuitatii vizuale, prevenind
oboseala ochilor, mentine tonuul general si imbunatateste calitatea pielii si
a parului
|
viscere, lapte,
oua, cereale, mazare, spanac, rosii
|
|
B3
|
imbunatateste
circulatia, reduce colesterolul, mentine buna unctionare a sistemului nervos,
intra in metabolismul proteinelor, carbohidratilor si lipidelor, scade
tensiunea, creeaza un bun tonus general
|
cereale, viscere,
carne
|
|
B6
|
necesara pentru
descompunerea aminoacizilor, pentru sinteza de noi lanturi polipeptidice,
intra in metabolismul lipidelor si carbohidratilor, in formarea de anticorpi,
mentine tonusul sistemului nervos central, sanatatea pielii , reduce spasmele
musculare, durerile de picioare, starea de ingreunare a mainilor
|
cereale, viscere,
carne, sintetizata de flora intestinala
|
|
B12
|
ajuta la formarea
eritrocitelor, prevenind anemia, intervine in metabolismul lipidic, proteic
si al carbohidratilor, mentine tonusul sistemului nervos, si intensifica
cresterea fizica
|
ficat, muschi,
rinichi, albus de ou, paine integrala
|
|
Acid pantotenic
|
participa la
reactiile care au ca rezultat eliberarea energiei din principiile alimentare,
faciliteaza actiunea altor vitamine, creste rezistenta la stress, prin
tonifierea sistemului nervos si a sistemului imunitar
|
larg raspandit in
toate alimentele
|
|
Acid folic
|
intra in compozitia
coenzimei A, cu rol in metabolismul energetic, ajuta la formarea
eritrocitelor, la cresterea si inmultirea celullor somatice
|
larg raspandit in
toate alimentele
|
|
C
|
Acidul ascorbic
este esential pentru sanatatea dintilor, oaselor si mobilitatea
articulatiilor, intervine la sudarea fracturilor, creste rezistenta la
infectii, ofera elasticitate vaselor sanguine, si imbunatateste absorbtia Fe.
Este unul dintre cei mai importanti, cautati, ieftini, Naturali si folositi
antioxidanti. Impiedica conversia nitratilor in agneti cancerigeni
|
citrice, salata
verde, vegetale, mere, coacaze, spnac, varza, cartofi
|
|
D
|
faciliteaza
absorbtia si fixarea calciului si fosforului in osteoblaste, conferind tarie
oaselor, dintilor, stabilizeaza acivitatea istemului nervos central, imbunatteste
activitatea inimii
|
lapte, oua, untura
si ficat de peste, ciuperci. Se sintetizeza din substantele cu schelet
sterolic prin iraiere cu razele solare ultrviolete
|
|
E
|
Este, alaturi de
acidul ascorbic, unul dintre cei mai buni antioxidanti, prevenind imbatranirea
celulelor, intervine in bsorbtia oxigenului de catre eritrocite cand
necesitatile o cer, scade oboseala, previne si dizolva cheagurile de sange
din vasele sanguine. Este indirect un agent anaboliznt Natural, prin
inducerea sintezei de testosteron, hormon puternic anabolizant
|
uleiuri vegetale,
paine integrala
|
Abonați-vă la:
Postări (Atom)